Despre mine

Mă numesc Fedeleș Daniel, am 26 de ani și am aproape mai multe ore petrecute cu calculatorul decât ieșite pe afară iar în următoarele rânduri vă voi spune câte ceva despre mine.

despre mine

Cum a început

Prin 2003-2004 când unchiul nostru care era în Marea Britanie la momentul respectiv ne-a trimis un calculator, eram fascinat și am început tot mai mult sa îl folosesc. Avea Windows 2000 , era de la Compaq, și cel mai interesant joc era Pinball.

Prin 2006 ne-am sfătuit ca familie să luam un calculator mai bun, de acolo eram deja lipit de calculator nu eram conștient că e doar un pansament la ceea ce se întâmpla în lumea reală, ca un drog, petreceam și 10-12 ore (mai rar dar se întâmpla) în fața calculatorului jucându-ma jocuri precum NFS Most Wanted sau Counter-Strike sau citind diferite lucruri. Nu găseam tot timpul informații în română si m-am învățat engleză de la o vârsta fragedă puțin câte puțin ceea ce spune ceva despre mine. Calculatoarele sunt lucrul la care mă pricep cel mai bine și îmi face plăcere să le desfac și să le pun la loc.

Ce am făcut până acum

Am 2 calculatoare asamblate la activ, multe mentenanțe și peste 40 de windows-uri instalate de la Windows XP până la 10 însă sunt absolut sigur că mă voi descurca și la Windows 11. Am trecut pe linux de aproape 1 an din motive personale însă nu neg utilitatea Windows-ului, e ca la mărcile de mașini, unii preferă Mercedes alții BMW însă ambele sunt variante solide. Acest site este făcut de mine și găzduit în Finlanda.

Unde mă îndrept

Îmi concentrez toată energia pe a reuși să fac ceva pentru mine, am 2 conturi de Tiktok, unul în care vorbesc despre mine și vindecare, ceea ce am reușit, fără ajutor specializat iar al 2 lea despre pasiunea mea, calculatoarele, am 2 ani de când sunt în București și am avut câțiva clienți care după cum puteti citi recenziile pe Google au fost mulțumiți. Nu este ușor dar știu că voi reuși să îmi duc pasiunea la rang de artă.

Scroll to Top